Aspecte generale cu privire la vegetatia partii centrale a Muntilor Trascau. Regiunea cuprinde şase ecosisteme reprezentative: pădurile de foioase, stâncăriile calcaroase, fâneţele montane secundare, turbăriile, marginile de pâraie şi grupãrile ruderale.Dintre acestea, importanţa cea mai mare o au primele trei: pădurile pentru rolul ecologic şi economic, stâncăriile de calcar pentru speciile de plante deosebite, iar fâneţele şi pajiştile pentru importanţa lor economică şi peisagistică.

Foto 1.-Peisaj din centrul Munţilor Trascãu cu aspecte ale unor ecosisteme specifice regiunii: stâncãrii calcaroase (ultimul plan), pajişti montane (plan secund) şi marginea unei pãduri de fag (prim-plan).

Pădurile de foioase

Pădurea este una dintre cele mai complexe comunitãţi de viaţă, alcătuită dintr-o multitudine de componente, pe primul loc aflându-se arborii. Alãturi de aceştia, întâlnim ciuperci, plante ierbacee, animale de dimensiuni mici (insecte, rozătoare, lilieci, păsări) şi mari (lupi, ursi).
În aceastã regiune a Munţilor Apuseni, cele mai întâlnite pãduri sunt cele de fag (Fagus sylvatica). Un aspect important de reţinut este acela cã pãdurile de aici sunt foarte bine conservate, prin aceasta întelegând cã acestea se apropie foarte mult de structura lor naturalã, putin afectatã de om prin plantãri artificiale, tãieri de exploatare, recoltare de ciuperci şi fructe de pãdure.
Dintre celelalte specii de plante lemnoase, arbori sau arbuşti existenţi aici putem enumera: pinul silvestru, mesteacãnul, molidul, paltinul de munte, scoruşul etc. Acestea poartã numele de specii lemnoase de amestec, gãsindu-se în proporţii mult mai mici decât aceea a fagului, care este dominantã.
O notã deosebitã o dau ecosistemele forestiere care vegeteazã pe soluri calcaroase care adãpostesc de obicei preţioase asociaţii de plante, specifice numai acestora.
Dintre mãsurile de ocrotire şi conservare a pãdurilor de fag existente în regiune, se recomandã urmatoarele: reducerea exploatãrilor în masã şi a tãierilor neraţionale, interzicerea vânãtorii, interzicerea trecerii turmelor de animale domestice prin pãdure, aplicarea unor mãsuri silvice de ajutorare a regenerãrii naturale.
Dintre speciile deosebite de plante ierbacee întâlnite în pãdurile de fag de aici, descriem urmatoarele:

Crinul de pădure - Lilium martagon

Este întâlnitã de obicei în pãduri de foioase, începând din regiunea de câmpie pânã în cea montanã, prin fâneţe şi dealuri stâncoase (însã ca relict silvatic, rãmas pe locul fostelor pãduri). Prezintã bulbi, frunze care pornesc mai multe dintr-un punct al tulpinii, flori vişiniu colorate cu pete purpurii şi cu miros specific. Crinul (Lilium sp.) se cultivã ca plantã ornamentalã, având o gamã foarte largã de specii şi forme.

Foto 2. – Crin de pãdure înflorit în luna iulie

Mărul lupului - Aristolochia pallida

Este întâlnită rar, vegetând prin pãdurile de fag şi prin tufãarişurile de pe solurile formate pe roci calcaroase. Fiind o specie iubitoare de căldură, aflându-şi arealul începând din zona de deal pânã în zona montanã mijlocie.
Frunzele sunt dispuse de-o parte şi de alta a tulpinii, având forma cordată. Florile cresc câte una, aşezate la subţioara frunzelor şi au o nuanţã slabã, galben-verzuie.

Foto3. -Aristolochia pallida

Stâncăriile calcaroase

Alcãtuiesc cele mai preţioase ecosisteme din regiune. Ocupã de obicei sectoarele superioare ale masivelor, dând un aspect deosebit peisajului întregii regiuni. Versanţii şi pereţii abrupţi ai cheilor de asemenea sunt formaţi din stâncării calcaroase.
În cadrul habitatelor care se gãsesc pe aceste suprafeţe existã numeroase populaţii de plante deosebite, unele dintre ele fiind periclitate şi protejate de lege. Motivul principal pentru care stâncãriile de calcar oferã cel mai impresionant numãr de elemente rare este acela cã condiţiile microstaţionale au oferit un bun adãpost acestora în decursul istoriei vegetaţiei. Al doilea argument rezidã din faptul cã situarea acestora pe locuri greu accesibile omului, le-a ferit de impactul acetuia distrugãtor. Şi dintre animale, un exemplu elocvent este reprezentat de acvila de munte (Aquila chrysaetos), care se foloseşte de avantajul inaccesibilităţii pereţilor de stâncă.
Una dintre proprietãţile petrografice ale calcarului este capacitatea mare de reţinere a cãldurii acumulatã din razele soarelui, oferind prin aceasta condiţii prielinice de creştere şi dezvoltare unor specii ierboase cu caracter stepic. Regimul de luminã este şi el mult mai accentuat pentru că razele soarelui pătrund mai bine, fără sã întâmpine coronamentul arborilor care aici nu se întâlnesc decât pe alocuri. Influenţa temparaturii şi a luminii are efecte şi asupra rãspândirii unor specii de reptile, ca de exemplu vipera.
Dintre speciile rare sau endemice (care îşi au arealul doar în anumite regiuni sau suprafeţe mai reduse), putem enumera: nemţisorul (Delphinium Simonkaianum), zglăvocul (Centaurea reichenbachii), pelinul de stâncă (Artemisia alba), garofiţa albă de munte (Dianthus spiculifolius).
În cele ce urmeazã, descriem alte douã specii de plante importante pentru ecosistemele de stânci calcaroase:

Foto 4. –Stâcãrie calcaroasã tipicã Munţilor Trascãu

Grozama - Genista januensis

Vegetează în special pe coaste însorite, pietroase, pe un sol format pe calcare, fiind o plantă puţin întâlnită la noi în ţară.
Înfloreşte de obicei din luna mai şi până în august, avãnd flori galbene grupate în inflorescenţe. Nu are o înălţime mare, uneori de-abia se distinge, crescând culcată pe sol. Aspectul ei general este al unei tufe de foarte mici dimensiuni, cu partea de jos a tulpinilor de consistenţă mai tare, lemnoasă. Frunzele sunt ovale si lunguieţe, nedepăşind de obicei 2 cm.

Floarea de colţ - Leontopodium alpinum

Vegetează în special în zonele alpine, mai rar în cele montane joase. Se întâlneşte în pajiştile stâncoase de pe abrupturi, fiind legatã de existenţa substratului calcaros. Are o înălţime de 5 până la 30 cm, tulpina şi inflorescenţa acoperită cu o pâslă de peri subţiri, albi. Înfloreşte în lunile iulie- august.
În comuna Întregalde cresc douã forme deosebite ale speciei, denumite f. intregaldense şi f. laxiflorum. Aici se află una din cele mai coborâte altitudini la care floarea de colţ creşte în Europa. Acest lucru se poate explica pe de o parte prin condiţiile microclimatice reci existente pe versanţii nordici ai cheilor, planta gãsindu-şi aici un refugiu din fostele perioade reci care s-au succedat în decursul istoriei vegetaţiei. Forma florii este diferită, avand petalele mai înguste şi mai subţiri.
Cheile Rîmeţului adãpostesc şi ele populaţii ale florii de colţ, în forme încã insuficient cercetate.

Foto 5. – Floare de colţ în Cheile Rîmeţului

Păşunile şi fânaţele montane

Acestea au fost create sub acţiunea omului prin defrişarea pădurii, de aceea ele au căpătat atributul de secundare. Dispariţia pădurii de pe locurile unde acum se află fâneţe a dus, începând din trecut, la folosirea acestor terenuri ca locuri de păscut şi cosit, principala activitatea a oamenilor din zonã fiind creşterea animalelor.
În zona montană locuită, pajiştile şi pâlcurile de pădure se constituie într-un mozaic care formează aşa numitul peisaj cultural. Acesta este caracteristic regiunilor în care se mai practică agricultura extensivă şi în care metodele de gospodărire a terenurilor sunt cele tradiţionale.

Odată răspândit în toată Europa, acest peisaj fermecător nu mai poate fi întâlnit decât în regiuni izolate din câteva ţări est europene. Peisajul din Munţii Apuseni este un exemplu clasic de peisaj creat de om în comuniune cu natura. Din nefericire, în zilele noastre acesta este în pericol de a dispărea datorită intensivizării agriculturii şi depopulării zonelor montane, care duce abandonul terenurilor şi în consecinţă la reîmpădurirea acestora.
Speciile de plante care cresc pe aceste fâneţe sunt foarte numeroase, acest lucru fiind cunoscut în ştiinţã ca “diversitate floristică”. Iarba roşie, firuţa sau trifoiul sunt specii care intrã în alcãtuirea covorului vegetal, fiind o hrană foarte bună pentru animale. Începând din lunile mai şi până în august, multitudinea de culori care imbracă aceste locuri alcãtuiesc un adevarat paradis.
În continuare vom enumera câteva dintre speciile de plante care înfloresc în pajişti începând de primăvara şi până toamna.

Foto 6. –Fâneţe montane secundare cu Festuca rubra şi Agrostis tenuis în preajma aşezãrilor din localitatea Tecşeşti

Narcisa - Narcissus stellaris

Este o specie numită de localnici ruşculiţă. Nu este o plantă rară în munţii României. Pe alocuri apare şi în regiuni mai coborãte, însã în forme botanice diferite.
Pe spaţiile aparţinãtoare rezervaţiilor Piatra Cetii şi Cheile Tecşeştilor narcisa apare frecvent. Are o mare valoare estetică iar prezenţa ei indicã de obicei habitate bine conservate. Preferă soluri cu umiditate moderatã.
Înălţimea tulpinii este de cuprinsa intre 20 - 50 cm, iar florile au diametrul de 4 - 5 cm. Se înmulţeşte prin diviziunea bulbilor. Mirosul florilor este extrem de plăcut.
Narcisele, a căror nume îl poarta rezervaţia de la Tecşeşti, alcătuiesc în luna mai un covor alb, imprimând peisajului un specific aparte.

Foto 7.- Poienile cu narcise de la Tecşeşti

Bulbucul- Trollius europaeus

Vegeteazã pe fâneţe bine conservate, ca de exemplu cele de pe şaua de sub Rezervaţia Naturală Piatra Cetii. Se observã relativ uşor în perioadele de sfârşit de primavarã şi început de varã, când florile acesteia de formã globuloasã, intens colorate în galben, se remarcã cu destulã uşurinţã în covorul de plante specific fâneţelor.

Foto 8.- Fânaţe cu bulbuci

Brânduşa – Crocus heuffelianus, C. banaticus, Colchicum autumnale

In aceasta regiune a Muntilor Trascau, există trei specii de branduse: Crocus heuffelianus (branduşa de primavară), C. banaticus (brânduşa de toamnă) si Colchicum autumnale. Dintre acestea, ultima este intalnita cel mai putin, nefiind specifica acestei zone altitudinale.
Brânduşa de primavara vegeteaza cu preponderenta in paduri de fag. Este singura specie de brandusa de aici care se intalneste in decursul primaverii. Celelalte doua, caracteristice sezonului autumnal, se gasesc in pajisti. Prefera soluri reavene.
Principalul lor mod de inmultire este prin bulbi. Florile au tente roz-visinii, uneori albe. Tesuturile plantei contin substante toxice, ca de exemplu colchicina din C. autumnale.

Foto 9.- Brânduşã de toamnã (Crocus banaticus) în luna septembrie

Foto 10. - Colchicum autumnale

Lucrare realizată de către Inginer silvic doctorand Dan Turtureanu.